Tribunalul Vaslui a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei Mopan SA, cu sediul în Vaslui, str. Podu Înalt nr.1, corp C1, membră a grupului din care face parte și sucursala suceveană.
Compania fondată de afaceristul Adrian Porumboiu, fost arbitru de fotbal, are ca acţionar majoritar compania Babylon Overseas din Emiratele Arabe Unite.
În funcţia de administrator judiciar provizoriu a fost numit practicianul Rovigo SPRL Bucureşti, iar termenul limită de înscriere la masa credală este 28 martie.
“În temeiul art. 100 din legea privind procedura insolvenţei, Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la 28.03.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 16.04.2018. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 07.05.2018. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 20.04.2018 în loca?ia ce va fi stabilită de administratorul judiciar care va convoca creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor. În baza art.101 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune efectuarea de către administratorul judiciar, în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii,a procedurii de inventariere a bunurilor din averea debitoarei, pe baza informaţiilor primite de la debitor şi a celor solicitate de la autorităţile competente potrivit legii. Stabileşte termen pentru verificare stadiu procedură la 15 mai 2018. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac va fi depusă la Tribunalul Vaslui. Pronunţată în şedinţa publică , azi 15.02.2018“ , se precizează în hotărârea intermediară 48/2018 din 15.02.2018.
–
–
SERGIU JIPA
Încă un escroc! Singurul lucru bun e că l-a finanțat pe fiu-său, regizorul Corneliu Porumboiu.