*Autoritatea Electorală Permanentă a constatat că social-democrații au încălcat Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
*veniturile PSD Suceava au explodat pur și simplu în anul electoral 2016 față de 2015: 1.207.960 lei s-au strâns în 2016 din cotizații și donații și doar 51.391 lei cu un an în urmă
*potrivit raportului publicat, ieri, în Monitorul Oficial, PSD Suceava a primit două amenzi usturătoare în valoare de zeci de mii de lei
În perioada 11 – 22 septembrie 2017, Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat Suceava în anii 2015 și 2016.
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control, s-a constatat că în anul 2015 veniturile PSD Suceava au totalizat 59.256 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 51.391 lei, din donații 600 lei și din alte surse de venit în sumă de 7.265 lei.
Cheltuielile au fost în sumă de 29.517 lei.
În anul 2016 veniturile au totalizat 1.207.960 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 222.089 lei, din donații 983.787 lei și din alte surse de venit în sumă de 2.084 lei, cheltuielile ridicându-se la 1.066.637 lei.
*Încălcări repetate pentru care organizația Județeană PSD Suceava a fost amendată cu zeci de mii de lei
S-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, PSD Suceava fiind sancționat conform art. 52 alin. (1) din același act normativ.
Ce spune art. 60 alin. (3) din Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale pe care l-au încălcat social-democrații: Partidele politice au obligaţia de a aduce la cunoştinţa Autorităţii Electorale
Permanente orice modificare a datelor prevăzute la alin. (1), în cel mult 45 de zile
de la data producerii acestora.
Cu cât au fost sancționați pesediștii suceveni potrivit Art. 52. alin (1) din aceeași lege : (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. (3)-(5), art.
De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru aceste fapte, PSD Suceava fiind sancționat conform art. 52 alin. (2) din același act normativ.
Ce spune art. 3 alin. (8) din Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale: Partidele politice şi organizaţiile teritoriale ale acestora, inclusiv cele constituite
la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, au obligaţia de a-şi organiza
contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile.
Cu cât au fost sancționați pesediștii suceveni potrivit Art. 52. alin. (2) din legea 334/2006: (2) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (6)-(10), art. 25 alin. (2), art. 28, art. 29, art. 30, art. 37, art. 38, art. 43 alin. (2)-(4), art.45, art. 47 alin. (1), (2) şi (5), art. 49 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 50 alin. (2).
Printre recomandările emise se numără refacerea evidenței contabile aferente anilor 2015 și 2016 prin cuprinderea tuturor documentelor financiar-contabile de la toate organizațiile Partidului Social Democrat Suceava, respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, ale Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și respectarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar contabile.
Demn de menționat este faptul că președinte al organizației județene a PSD Suceava a fost, până în luna iulie 2016, Cătălin Nechifor, fiind înlocuit cu titlu de interimar de Ioan Stan, care se află și acum la conducerea organizației. Neregulile constatate la PSD Suceava în mandatele celor doi președinți au ieșit la iveală aseară, când a apărut numărul 153 din Monitorul Oficial în care era publicat raportul Autorității Electorale Permanente (AEP).
–
–
DAN PASCARU