Consilierul județean PSD Brândușel Nichitean a ajuns bufonul legislativului, după ce și-a făcut un obicei din a lua cuvântul numai pentru a face atmosferă.
La ședința de azi, la punctul diverse, el a atacat Guvernul PSD – ALDE, stârnind zâmbete nu numai în rândul liberalilor, ci și a propriilor colegi de partid.
“Numai ieri a apărut în spaţiul public că se face şoseaua de mare viteză Bucureşti – Ploieşti – Focşani – Bacău – Paşcani.
Deci, marginea României este la Paşcani, nu este la Suceava.
Împreună cu aceşti parlamentari, secretari de stat, noi, consilierii judeţeni, să facem un memoriu către ministrul Transporturilor şi CNADR să terminăm centura şi să facem drum Roman – Suceava.
Cine îmi plăteşte mie maşina că azi noapte mi-am sfărmat-o venind de la Drăguşeni la Suceava ?
Aţi fost pe acest drum, aţi văzut ce găuri sînt ? Noi plătim impozit, noi plătim rovinietă, dar drumuri nimic.
Trebuie să fim răi, pentru că altfel nu ne bagă nimeni în seamă.
Eu vă propun să mergem toţi în audienţă la ministru şi să spunem lucrurilor pe nume” a spus Nichitean, fiind aplaudat în derâdere de liberali.
În ședința de luna trecută, el a avut o intervenție referitoare la sprijinirea activităților turistice, spunând că “la Tel Aviv avem un consul al României care este prietenă cu fiică-mea, care este salariată a Consiliului Județean.
Ar trebuie să mai avem discuții pe zona asta, că oi fi eu Nichitean, dar am prieteni în toată lumea asta și cunoștințe ( râsete în sală – n.r. ). și să facem pe baza acestor prietenii și asta… să ne bazăm pe noi”.
Brândușel Nichitean este cel care s-a ales cu dosar penal în urma votului multiplu din 5 localități din județ, la alegerile parlamentare din noiembrie 2004.
El candida atunci pe listele de Senat ale alianței DA.
Imediat după ce reprezentanții Biroului Electoral Județean au descoperit fapta sa, Nichitean s-a internat în spital cu diagnosticul “pierderea temporară a facultăților mintale”.
Ulterior, el a declarat că a votat în mai multe locuri tocmai pentru a dovedi că este posibilă fraudarea alegerilor și intentiona să faca public demersul său, numai că i s-a făcut rău și, în loc să ajunga la BEJ, a ajuns la spital.
Pe linie politică, el a fost exclus din Partidul Democrat și a pierdut mandatul de senator.
–
–
DAN PASCARU