Nicio zi fără o ședință care să vizeze evenimente de promovare, mai ales că suntem în anul centenar – aceasta pare a fi deviza președintelui liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
El a anunțat printr-un comunicat că, ieri, a avut o întâlnire, la Muzeul Bucovinei, cu directorii muzeelor implicate în programul ștefanian, între 24 iunie și 2 iulie urmând să se desfășoare a doua ediție.
Flutur a oferit și câteva amănunte de la ședința la care presa nu a fost invitată, probabil pentru a nu scrie mai pe larg despre pornirile lui festiviste : “Am convenit asupra câtorva aspecte de ordin practic, organizatoric precum stabilirea și marcarea de trasee turistice Drumurile lui Ștefan, care vor duce către ctitoriile ștefaniene, adoptarea unui logo, întocmirea unui calendar de evenimente care să marcheze epoca ștefaniană și solicitarea unei întâlniri cu Ministerul Turismului și Ministerul Transporturilor în vederea identificării de soluții pentru amplasarea de indicatoare, hărți și marcaje în zona drumurilor naționale și județene”.
DAN PASCARU