*clădirea de la baza străzii Maior Ioan a fost construită de medicul Gabriel Tatos cu ajutorul unui arhitect vienez
*ZdpN va publica, în weekend, un material amplu despre această clădire și destinul controversat al primului proprietar
O imagine dezolantă, dar care întruchipează tabloul unei ucideri programate a unei clădiri încărcate de istorie. Poate că vina acestei construcții, care a fost lăsată să se năruiască de edilii urbei de după 1990, este că zona și terenul îmbie și le dă gânduri unora. Sau poate este vorba doar despre incompetență, ceea ce nu ne-ar mira.
Imobilul, altădată maiestuos, a adăpostit în perioada comunistă maternitatea și o grădiniță. Acum se dezintegrează văzând cu ochii. Cărămizile cad din pereți, crăpăturile se adâncesc, acoperișul este distrus, o parte a ușilor și ferestrelor sunt mai mult de formă, iar interioarele reprezintă un adevărat pericol.
În fața clădirii a fost lăsat de izbeliște un cadru de chioșc în care s-au aciuat câțiva câini. Ne latră de cum intrăm pe poartă. Un domn ne dă binețe și ne spune că “îi dăm bucuroși, i-au adus aici oamenii, e jale. Într-o zi, un câine s-a dat la un copil, noroc că eram aici și l-am apărat”. Zarvă mare, facem ochii roată, nu se știe niciodată…
“Aici e arhiva de la primărie, dar arată ca un buboi în mijlocul orașului”, ne lămurește, foarte plastic, un alt interlocutor. Facem câteva fotografii, culmea câinii s-au mai retras. În dărăpănătură funcționează un cabinet de medicina muncii, filiala nevăzătorilor și o firmă de centrale termice și interfoane.
Batem la ușa de la medicina muncii, din interior o doamnă ne lămurește că achită chirie la Primărie, dar nu intră în detalii. Ar mai fi în incintă un domn care sculptează, dar, tot așa, “nu mă întrebați, habar n-am, colega știe mai multe, dar acum colega e plecată”. Întrebăm dacă nu cumva primăria ar trebui să renoveze clădirea, dar nici asta nu se poate ști. Nu vă e frică de câini? “Am văzut că sunt, dar nu mi-e frică. Când circuli cu mașina, nu prea dai importanță la aspectele astea”. Doamna ne laudă pentru ce scriem în ZdpN, chiar îi suntem simpatici. Îi mulțumim frumos și ieșim.
Câinii ne latră iar. Încercăm la altă ușă, dar era să rămânem cu clanța în mână, așa de bine era fixată. Imaginile dezolante cu clădirea le puteți vedea chiar acum. Cu gândul că, poate, clădirea de pe Maior Ioan nu va avea soarta fostului consulat austriac de pe Sucevei traversăm strada și intrăm în local, la căldură, să bem o cafea.
–
–
DANIEL BOGHIȚĂ
MIHAI SPÎNU
