Ieri, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gheorghe Suciu, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, cu referire la tentativă la infracţiunea de omor, dispunând măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Azi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de Suciu pentru 30 de zile.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
În seara de 7 martie, în timp ce se afla la domiciliul său din Mănăstirea Humorului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor conflicte anterioare, Suciu a exercitat acte de violenţă asupra victimei S.P., tatăl său, cu intenţia de a-i suprima viaţa.
Inculpatul a aruncat asupra tatălui său, în vârstă de 86 de ani, o cantitate de lichid puternic inflamabil, acţiune urmată de aprinderea acestuia.
Medicii legişti au constatat că victima a prezentat șoc postcombustional instalat ca urmare a arsurilor prin flacără și contact, gr. II, III, IV, ce interesează capul, gâtul, toracele anterior și posterior, abdomenul, regiunea lombară, membrele superioare, reprezentând aproximativ 60 % suprafață corporală.
Leziunile s-au putut produce prin flacără și contact cu un lichid, posibil benzină.
Aceste leziuni pot necesita în vederea vindecării 28 – 30 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.
În opinia medicului legist, leziunile au pus viața victimei în primejdie.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
SORIN NICA