*pe cele 148 de hectare vor fi interzise construcțiile și dezvoltările edilitare
PSD Suceava anunță că, azi, a trecut de votul final al Senatului propunerea legislativă privind trecerea a 14.000 hectare de fond forestier din grupa I funcțională – vegetație forestieră cu funcție specială de protecție din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Romsilva în domeniul public al Primăriilor și în administrarea Consiliilor Locale.
În județul Suceava, ca urmare a acestei inițiative, 148 hectare din parcul Șipote și pădurea Zamca vor trece în administrarea Consiliului Local Suceava.
Municipalitatea reședință va avea dreptul de a face investiții doar pentru amenajări de agreement, în zonă fiind interzise construcțiile și dezvoltările edilitare.
De la Senat, proiectul va merge la Camera Deputaților, care este camera decizională, și abia după votul deputaților cele 148 de hectare vor trece în administrarea Consiliului Local Suceava.
–
–
DAN PASCARU