Primăria Suceava va amenaja un centru medical de permanență în clădirea municipalității din cartierul Burdujeni.
Primarul Ion Lungu a declarat că a avut discuții pe această temă cu Cătălina Zorescu – directorul Direcției de Sănătate Publică și că “dna. director a spus că nu e de acord cu spațiul pe care-l avem la Burdujeni, i-am spus cu toată sinceritatea și responsabilitatea că alt spațiu nu avem, în cele din urmă a fost de acord.
Urmează să vedem ce dotări avem de făcut, eu zic că sunt acolo două camere în care se poate face un centru de permanență.
Dna. Zorescu vrea jumătate de spital, n-am de unde !”
Lungu a adresat, în conferința de presă de azi, și o întrebare retorică : “La Centrul de Transfuzii cred că sunt spații, slavă Domnului… Eu am să-i sugerez dnei. director”.
DSP a anunțat că 6 medici de familie și-au anunțat disponibilitatea de a lucra la centrul de permanență.
Activitatea unui asemenea centru se derulează între orele 15.00 – 08.00.
–
–
DAN PASCARU