Ieri, 16.03.2018, ora 20.30, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control la intersecția DN 2, cu DJ 209A, din localitatea Cornu Luncii, autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Mălini.
Întrucât emana halena alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat, după care, a refuzat deplasarea la spital, devenind violent verbal și opunând rezistență, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat.
Ulterior, bărbatul de 51 de ani a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA