Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu a lansat, azi, un apel către primarii localităților “aflate în pericol de faliment” din cauza programului Utilități și mediu la standarde europene să fie prezenți la Parlament în ziua când se va da votul final în Camera Deputaților pe un proiect de lege pe care l-a inițiat.
“Mă adresez celor 56 de primari de municipii, orașe și comune aflate în pericol de faliment din cauza creditului pentru finanțarea programului Utilități și mediu la standarde europene, componenta gaz metan : Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Broșteni, Cajvana, Dolhasca, Liteni, Milișăuți, Solca, Vicovu de Sus, Adâncata, Arbore, Baia, Bogdănești, Boroaia, Bosanci, Botoșana, Bunești, Cacica, Ciprian Porumbescu, Cornu Luncii, Dărmănești, Dolhești, Dornești, Drăgoiești, Drăgușeni, Dumbrăveni, Forăști, Fundu Moldovei, Grănicești, Horodniceni, Iacobeni, Ipotești, Marginea, Mălini, Mănăstirea Humorului, Mitocu Dragomirei, Moara, Moldovița, Păltinoasa, Pătrăuți, Pârteștii de Jos, Pojorâta, Poiana Stampei, Preutești, Rădășeni, Râșca, Sadova, Siminicea, Sucevița, Todirești, Udești, Vadu Moldovei, Valea Moldovei, Vama, Volovăț și Zvoriștea.
Proiectul a fost respins la Senat de coaliția PSD-ALDE, argumentând că au identificat alte căi de rezolvare și va urma votul în Camera Deputaților” a menționat Cadariu într-un comunicat.
Senatorul PNL susține că soluțiile găsite de ministrul de finanțe au fost fie înlesnirea pentru cele 56 de Primării de a accesa un credit cu o dobândă mai mică pentru a achita creditul, fie emiterea unei Ordonanțe de Urgență prin care aceste localități să poată achita ratele și dobânzile din excedentul bugetar de la sfârșit de an fiscal.
În opinia lui Cadariu, prima variantă “este chiar total neserioasă”, iar cea de-a doua “nu ține cont de două aspecte : ratele și dobânzile trebuie plătite în două tranșe, în martie și septembrie, iar la sfârșit de an nu toate Primăriile pot avea un excedent financiar care să acopere sumele”.
El susține preluarea la datoria publică a sumei de17,2 milioane euro, parte din împrumutul extern contractat, cu garanția statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de Consiliul Județean Suceava, în asociere cu 60 Primării de la Deutsche Bank AG Londra, pentru finanțarea programului Utilități şi mediu la standarde europene.
Inițiativa, spune Cadariu, a fost asumată, prin semnătură, de toți parlamentarii suceveni PNL, PSD, ALDE și minorități, cu o singura excepție – deputatul PSD Cătălin Nechifor.
–
DAN PASCARU