Tâlhărie la un bar din centrul localității Vadu Moldovei, la doar câțiva kilometri de municipiul Fălticeni. Fapta s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30. Un individ de aproximativ 16 ani, despre care se presupune că ar fi fost băut, a intrat peste angajata localului și a cotrobăit diperat după bani.
Tânăra N.C.S. era singură în momentul producerii incidentului și a fost atacată de bezmeticul care vroia să pună mâna pe sumele provenite din încasări. El a intrat în local, s-a dus în spatele barului și a început să cotrobăie după bani prin sertare. Fata s-a opus și a încercat să îl izgonească, amenințându-l că va alerta autoritățile. Agresorul i-a aplicat mai multe lovituri fetei de 20 de ani și chiar a încercat să îi dea cu o sticlă în cap.
Când a văzut că nu găsește banii, băiatul s-a enervat foarte tare și a apucat-o pe fată de gât și a dus-o în spatele barului pentru a căuta banii pe care credea el că îi are. Văzând că nu găsește nimic, agresorul i-a smuls chelneriței telefonul mobil din mână.
Fata a scăpat din strânsoarea individului și a reușit să fugă din local în căutarea unei persoane care să o ajute.
Ea s-a ales cu mai multe vânătăi și cu o spaimă teribilă în urma incidentului violent. Imediat au fost anunțați polițiștii, care au reușit să-l identifice pe vinovat după ce au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, s-a stabilit că autorul tâlhăriei se numește Florin Alexandru A. din satul Nigotești, comuna Vadu Moldovei.
El a fost reținut ieri pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie dus în fața judecătorilor fălticeneni cu propunerea de arestare preventivă. El este acuzat de comiterea infracțiunii de “tâlhărie calificată” după ce a deposedat-o pe fată, prin violență, de telefonul mobil marca Samsung J5, cauzând un prejudiciu în valoare de 800 lei.
–
–
SERGIU JIPA
reporter@ziaruldepenet.ro