Poliţiştii suceveni au reuşit identificarea şi probarea activității infracționale a unui minor de 16 ani, din Dorohoi.
El a comis 4 furturi din autoturisme în municipiul Suceava și Panaci, o tentativă la furt în municipiul Suceava și un furt de bicicletă de la parterul unui bloc din municipiul reședință.
Tânărul a pătruns în interiorul autoturismelor profitând de neglijența persoanelor vătămate, care au lăsat portierele dezasigurate, prin spargerea unui geam de la portiere sau prin forțarea sistemului de închidere al portierelor.
În cazul sustragerii bicicletei, minorul a forțat sistemul de asigurare.
Bunurile sustrase din autoturisme au fost comercializate la persoane din anturaj, fiind recuperate în mare parte, iar sumele de bani au fost cheltuite.
Majoritatea faptelor au fost comise pe timp de noapte, în cartierul Zamca şi pe strada Mărășești.
În urma probatoriului administrat faţă de suspectul de 16 ani, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Ulterior, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a dispus instituirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, acesta având obligația de a nu părăsi municipiul Dorohoi.
La finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
–
SORIN NICA