Senatorul PNL Daniel Cadariu a emis, azi, un comunicat în care spune că ”PSD a promis încă din anul 2012” că va aduce gazul metan în municipiul Vatra Dornei, dar că, în prezent, ”a reușit performanța să amâne acest lucru pe o perioada nedefinită”.
Cadariu pare a uita că, în 2012, PSD era în alianța USL cu vechiul PNL, din care o parte s-a transferat la actualul PNL.
Cadariu spune că, dintr-un document emis de Transgaz, referitor la proiectul Utilități și mediu la standarde europene, reiese că ”niciunul dintre cele 5 guverne PSD” din anul 2012 și până în prezent ( Ponta 1, Ponta 2, Grindeanu, Tudose, Dăncilă ) nu a emis hotărâre pentru scoaterea din fondul forestier a terenului necesar finalizării investiției.
Este vorba de 16,8 hectare aflate în regim silvic, ce urmează a fi străbătute de 21,6 km de conductă de gaz, din totalul de 26,3 km ce mai sunt de construit până la Vatra Dornei.
”Nu poate fi admisă niciun fel de scuză din partea instituțiilor, conduse de către reprezentanții PSD în acești 6 ani, pentru faptul că și în prezent cetățenii din municipiul Vatra Dornei se încălzesc cu rumeguș sau cu lemne și gătesc, în anul 2018, la plită, la reșoul electric sau la aragazul cu butelie, ca pe vremuri.
În tot acest timp cei de la PSD au susținut, an de an, că Transgazul are bani alocați în buget pentru finalizarea lucrărilor.
Și atunci de ce nu sunt gata cei aproape 5 km de conductă, care nu trec prin fondul silvic ?
Sau de ce nu este realizată porțiunea de conductă care trece prin cele 12,3 hectare, din totalul de 16,8 hectare, pădure proprietate a statului ?” se întreabă Cadariu.
–
–
SERGIU JIPA