Activităţile desfășurate de Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Petru Rareș Fălticeni, cu prilejul sărbătoririi a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, au debutat pe 1 aprilie cu amplasarea unui stand de promovare a ofertei educaţionale, alături de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, în faţa Iulius Mall Suceava.
Azi a fost organizat un punct de informare pe platoul din faţa Primăriei Fălticeni, unde purtătorul de cuvânt şi un grup de elevi au împărţit pliante şi exemplare din revista şcolii Cuvânt şi faptă, promovând oferta educaţională a instituţiei.
La sediul școlii, într-un cadru festiv, comandatul unității col. Ionel Postelnicu a prezentat mesajul de felicitare a personalului școlii, iar prefectul Mirela Adomnicăi a prezentat mesajul ministrului afacerilor interne, urmat de alocuțiuni din partea reprezentanţilor autorităţilor publice locale.
Pentru rezultatele obținute, 4 ofițeri și 2 subofițeri au fost înaintați în gradul următor înainte de termen și 70 de cadre au fost recompensate cu mulțumiri și felicitări.
–
MIHAI SPÎNU
Sursă foto : SMSJ Fălticeni