Pe Strada Mare din Fălticeni a existat, până în anii ‘80, un corp de clădire aparte, în formă de U, care a adăpostit, pe laterala dinspre Casa Gafencu, un han. În imaginea de sus vedem arcada care permitea intrarea în interior. Imobilul era în stare de degradare accentuată, de fapt conducerea orașului pregătea demolarea tuturor clădirilor de vizavi de cinema Doina. Vasile Nistoreasa notează în Fălticeni repere în timp că, mai înainte, “biblioteca orășenească a fost transferată într-o casă de pe strada Republicii, vizavi de cinematograful Doina. Casa aparținuse cândva lui Nicolae Istrati (deasupra ușii de la intrare se aflau însemnele masonice și este curios cum au scăpat acestea de vigilența oamenilor partidului)”.
Pentru cea de-a doua fotografie am căutat unghiul cât mai fidel, deși configurarea clădirilor este acum cu totul alta. În vechiul Fălticeni, după casa Gafencu urma o clădire cu geamuri mari, care avea scări ce se urcau din trei părți și apoi urma corpul de clădire în U, cu trei arcade pe fiecare latură. Cei care citesc aceste rânduri poate își mai amintesc că, peste drum de cinema, funcționa o berărie cu mese înalte, la botul calului, unde puteai mânca gogoși proaspete. În spatele acestei clădiri, în partea dinspre strada Sucevei, a fost ridicat în 1984 teatrul de vară stil cort, replică a unuia pe care primarul Costică Arteni îl văzuse în Germania.
“Din vârful unui pilon de peste 15 metri pornea spre margini o rețea întreagă de cabluri pe care erau fixate prelate cauciucate, așa încât spectacolele puteau continua și pe ploaie sau vânt. Prioritate având, însă, sistematizarea urbană și construcțiile de locuințe, simpaticul nostru teatru de vară a fost demolat. În 1988, pe baza experienței acumulate și a unei documentări detaliate, a fost construit un alt teatru de vară, lângă sediul Poliției”, ne reamintea Vasile Nistoreasa.
–
–
TEODOR PUȘCAȘU