Azi, prefectul de Suceava Mirela Adomnicăi a prezentat, în Colegiul Prefectural, planul de acțiuni pentru realizarea obiectivelor cuprinse în programul de guvernare pe primul trimestru al anului.
După ce a spus că “programul de guvernare 2018 – 2020 reprezintă o provocare atât din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor”, ea a menționat că planul de acțiuni are 161 obiective pentru îndeplinirea cărora au fost prevăzute 466 acţiuni.
“În ceea ce privește realizarea acțiunilor care au avut ca termen scadent data de 31 martie, în urma monitorizării putem reține că cele 8 acțiuni au fost realizate la termenul propus, una fiind reprogramată pentru altă perioadă” a contabilizat Adomnicăi.
Ea a vorbit despre o serie de realizări din turism și agricultură și a cerut șefilor de instituții “informări lunare transmise lunar pană pe data de 15, prezentate sumar, clar și concis”.
DAN PASCARU
Sursă foto : Prefectura Suceava