Azi, șeful CJ Suceava Gheorghe Flutur a participat, în Regiunea Cernăuți, la ședința Consiliului Euroregiunii “Prutul de Sus”.
El a transmis, printr-un comunicat, că a propus “intensificarea demersurilor” în vederea realizării unui drum rapid european nord – sud, la estul Carpaților, dar „va trebui să existe și o preocupare pentru a se realiza conexiuni la acest coridor”.
Euroregiunea “Prutul de Sus” a fost constituită, la Botoșani, în anul 2000, dar în ultima perioadă, așa cum a recunoscut Flutur la ședința de ieri a Consiliului Județean, nu prea a avut activitate.
Din această euroregiune fac parte județele Botoșani şi Suceava, municipiul Bălți şi raioanele Briceni, Edineţ, Fălești, Glodeni, Ocnița, Sângerei şi Râșcani din Republica Moldova și regiunile Cernăuți şi Ivano-Frankivsk din Ucraina.
“Considerăm absolut necesară introducerea în rețeaua TEN-T a unor trasee rutiere care să treacă prin România, Moldova şi Ucraina şi care să facă legătura cu coridorul care leagă Marea Baltică de Marea Neagră, respectiv coridorul Gdansk –Varșovia –Lviv – Cernăuți – Suceava – București – Sofia.
Așa cum foarte multe regiuni europene beneficiază de autostrăzi, de căi de comunicații foarte rapide şi eficiente, considerăm că şi Regiunea de NE a României, Regiunea Cernăuți din Ucraina, precum și unitățile administrativ–teritoriale din Republica Moldova, situate la granița cu România merită să fie scoase din izolare” spune Flutur în comunicat.
|
SERGIU JIPA