Partidul Noua Românie, condus de Sebastian Popescu, are filială la Suceava.
Potrivit unui comunicat, organizaţia PNR Suceava este funcţională, întrucât s-a atins pragul minim de membri prevăzut în Statutul PNR cu privire la înfiinţarea unei structuri locale într-un oraş din România.
Biroul Executiv Naţional al PNR a decis ca Ovidiu Dorel Cautiş să ocupe funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei PNR Suceava până la organizarea de alegeri locale în cadrul organizaţiei.
Același comunicat nu precizează adresa filialei sucevene sau alte date de contact.
În perioada imediat următoare urmează să se constituie şi Biroul Executiv Local al PNR Suceava, format din preşedinte, doi vicepreşedinţi, secretar general şi trezorier.
PNR Suceava este cea de-a 33-a organizaţie locală PNR.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro