Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis astăzi un comunicat de presă prin care anunță intenția guvernului de a modifica Legea Achizițiilor Publice și a procedurilor de achiziții publice. El a subliniat că necesitatea modificărilor legislative din domeniul achizițiilor publice s-a evidențiat în urma discuțiilor purtate cu autoritățile locale, cu autoritățile centrale și cu investitorii, iar restructurarea Agenției Naționale a Achizițiilor Publice și a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor va conduce la reducea numărului de contestații și la scurtarea semnificativă a timpului de soluționare a acestora.
“Nu cred că există persoană – aflată prin natura funcției în situația de a angaja instituția ori autoritatea în cadrul căreia activează într-un proces de achiziție publică, să nu se fi confruntat cu împrejurări ce frizau absurdul în timpul licitațiilor pentru contractarea obiectivului sau serviciului pentru care exista interes.
S-a exagerat în așa măsură cu practica de a contesta rezultatele licitațiilor încât s-a ajuns la termene de soluționare de ani de zile. Nu puține au fost cazurile în care tergiversarea soluționării contestațiilor a pus pe cel care dorea contractarea în situația de a trebui să obțină noi avize obligatorii întrucât legislația în acest domeniu suferea schimbări. Proiectele de fezabilitate supuse licitației își pierdeau astfel valabilitatea obligând la pierderea unor termene de mare importanță, unele chiar cu componente de natură vitală. Nu exagerez cu nimic făcând astfel de afirmații câtă vreme am trăit o astfel de experiență, de fapt câteva astfel de experiențe, pe parcursul edificării Spitalului Municipal Fălticeni, obiectiv a cărui punere în funcțiune era așteptată de mai mult de 150.000 de locuitori arondați.
Și să nu trecem cu vederea situațiile, deloc puține, în care instituția sau autoritatea contractantă a suferit însemnate pierderi de resurse financiare din același motiv al tergiversării contestațiilor.
Iată de ce salut inițiativa Guvernului de a reconsidera cadrul legislativ în baza căruia se vor pune în practică achizițiile publice. Măsurile propuse de Ministerul Finanțelor în vederea restructurării organismelor existente și de creare a unora noi, îmbunătățite pe baza dezbaterii publice la care sunt supuse în prezent, sunt de natură să limpezească apele atâta vreme tulburi în acest domeniu. În acest sens, nu este lipsit de importanță faptul că una din condiționalitățile Ex-ante stabilite prin Acordul de parteneriat cu UE în legătură cu utilizarea fondurilor structurale aferente perioadei de programare financiară 2014-2020, fonduri în valoare de aproximativ 43 miliarde Euro, vizează înființarea unei unități de achiziții centralizate, adică exact ce se urmărește prin înființarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). Stabilirea, prin Ordonanță de Urgență, a unor termene ferme pentru luarea tuturor măsurilor administrative și organizatorice necesare, va asigura ONAC posibilitatea inițierii de proceduri de atribuire centralizate începând cu 01.01.2019″, se arată în comunicatul de presă al senatorului Ioan Stan.
–
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro