La conferința de presă susținută, azi, la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, după întâlnirea cu reprezentanții oamenilor de afaceri din județ, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici s-a referit la modificările Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală, care “trebuie încheiate în acest an”.
Teodorovici a făcut o declarație tranșantă : “Nu ne dorim ca Ministerul Finanțelor, nu e scopul nostru ca, în cazul în care se constată o abatere de la lege, să trimitem în pușcărie acei oameni de afaceri…
Nu ! Eu trebuie să-mi recuperez, ca stat, acel prejudiciu !
Nu e scopul de a trimite omul în pușcărie, cum este, din păcate, astăzi.
Avem peste 2.700 de dosare de sesizări trimise către Parchete, care zac de ani de zile fără soluții, timp în care eu nu pot recupera absolut nimic, se degradează eventualele bunuri, dispar firmele, economia are de suferit, locuri de muncă pierdute”.
El a spus că schimbarea legislației “va aduce o abordare coerentă și europeană”.
Întrebat dacă SRI și-a retras ofițerii din ANAF, Teodorovici a divagat : “Sper să se fi întâmplat asta înainte să ajung eu ministru… dar cine știe… dar, în cazul în care mai sunt la ANAF, e solicitarea mea expresă ca lucrurile să revină în matca legală”.
DAN PASCARU
E valabil și pentru Vâlcov, consilierul lu’ Vasilica, condamnat în primâ instanță pentru spălare de bani?