În perioada 10-12 mai, la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava, are loc cea de a XIV-a ediție a conferinței internaționale Strategii și politici de dezvoltare a teritoriilor : provocări la nivel internațional, țară, regiune, oraș, locație.Organizatorii consideră că această conferință va permite realizarea unui schimb de idei și opinii “care pot sprijini elaborarea unor strategii privind dezvoltarea teritoriului național și internațional”. Temele care vor fi dezbătute sunt asigurarea integrării funcționale a teritoriului național în spațiul european prin sprijinirea interconectării eficiente a rețelelor energetice, de transporturi și broadband, creșterea calității vieții prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare și a serviciilor publice, dezvoltarea rețelei de localități competitive prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea zonelor urbane funcționale, protejarea patrimoniului natural și valorificarea elementelor de identitate teritorială.La conferință participă cadre didactice și studenți de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică USV, Universitatea din Parma ( Italia ), Academia de Studii Economice a Moldovei și Universitatea Tehnică a Moldovei ( Republica Moldova ), Universitatea Națională Iuri Fedkovici Cernăuți, Universitatea Națională de Comerț și Economie Kiev ( Ucraina ), Universitatea Națională de Economie din Sankt-Petersburg, Universitatea de Stat din Sud-Vest Kursk ( Federația Rusă ), Institutul Catolic, Facultatea de Studii ale Afacerilor ( Slovenia ), Academia de Studii Economice București, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești și Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu.
TEODOR PUȘCAȘU