Îmbrăcați cu ii și blănițe tradiționale, pentru că așa dă bine la o nouă serbare câmpenească sau la costum scrobit, pentru că țin la etichetă, politicienii suceveni s-au bulucit la Hora Bucovinei, deoarece nu se făcea să rateze tocmai ei, cei mai de seamă reprezentanți ai societății, o baie de mulțime.
Baie a fost temporar și la propriu, pentru că Dumnezeu a mai dat și ploaie, dar șeful de județ a ținut să spună la microfon, de pe scenă, că a oprit ploaia (sic!) și că jocurile și bătutele trebuie să continuie și mai dihai, că doar de aia e sărbătoare, ceea ce s-a și întâmplat.
Grupați pe partide și pe interese, politicieni mai mici sau mai mari adunați de prin județ sau veniți tocmai de la București s-au plimbat printre alegători, au strâns mâini cu nemiluita și au fost tare mieroși în a discuta cu oricine avea chef să-i asculte. Ceva mai deoparte au stat șefii de instituții, unii pupincuriști ca de obicei, alții (mai puțini) jenați de spectacolul de prost gust al lichelismului care se perpetuează indiferent de partidul care conduce.
Bucatele și licorile tradiționale au avut darul de a crea starea de bună dispoziție necesară învârtirii în condiții corespunzătoare a horii.
Coborârea în mijlocul maselor a fost mult așteptată de politruci, la chermeze stăm bine, avem rezultate bune și foarte bune, mai ales în anul centenar, mai greu e cu proiectele și investițiile adevărate.
Dar amănuntele astea pe cine mai interesează când purcelul se rumenește la proțap, muzica răsună, afinata curge din belșug, iar oamenii se simt bine?
Ce frumos a fost! Felicitări și hai în Bucovina!
–
–
TEODOR PUȘCAȘU
Arde ironia asta bine! Daca i-ar arde pe ei si familioanele lor la propriu, cu tot cu zecile de vilane, limuzine, conturi grase, ce bine-ar fi, ne-ar scuti sa le mai suportam ifosele, minciunile si furturile pe fata! Felicitari pentru descrierea ne-fardata, a gastii de hoti din judet. Niste semi-analfabeti toti, cu pretentii de regi.
La Fălticeni a avut loc o manifestare cu mici și bere închinată Centenarului. Așa se sărbătorește un moment istoric? Cu fum și afumați de alcool? Pana dvs. nu a văzut mârlania dîn orașul PSD, doar hora lui Flutur?