Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a susținut, azi, o declarație politică pe tema Lipsa identității îngrădește accesul la educație și servicii medicale, atrăgând atenția că anual, în România, sunt abandonați în maternități sau spitale de pediatrie copii care nu au identitate.
Uitând că face parte din partidul care a furnizat ( și, totodată, a dat jos ) ultimele guverne, ea a precizat că, în România, sunt peste 7.300 de persoane care nu au cod numeric personal, cei mai mulţi fiind copii cu vârsta între 30 de zile şi un an, în timp ce peste 160.000 de români nu au carte de identitate, aceștia având un certificat de naştere şi CNP, dar n-au mers să-şi facă şi acest document.
„Principala cauză care a generat acestă situație o reprezintă lipsa identității părinților sau a mamei.
Există numeroase cazuri în țară în care copiii nu pot primi o identitate din cauza faptului că mamele care nasc nu au, la rândul lor, documente de identitate” a declarat Cobuz.
Pentru a fi și mai critică, ea a făcut referire la Legea 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care precizează că dacă un copil este lipsit, în mod ilegal, de elemente constitutive ale identităţii sale, “instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea stabilirii identităţii acestora”.
Totuși, ea mai drege busuiocul spre finalul declarației, când spune că “în prezent, în Parlament se lucrează la o propunere legislativă care să vină în sprijinul persoanelor aflate fără acte de identitate pentru a-i integra cât mai rapid în societate”.
–
DAN PASCARU