Cu lotul decimat de accidentări, suspendări și plecări, Foresta Suceava a încasat, în această seară, o nouă corecție, în deplasare la Politehnica Timișoara cu 2 – 0 ( 2 – 0 ).
Cei 13 jucători deplasați în Banat au fost introduși în teren de antrenorul Petre în prima repriză, așa încât cea de-a doua parte a fost “la noroc” pentru oaspeți.
Golurile au fost marcate de Sorescu ( min. 13 – penalty ), Nicolae ( min. 27 ), timișorenii ratând și o lovitură de la 11 metri.
Sucevenii continuă să fie “stăpâni” pe ultimul loc în Liga 2, cu 33 puncte.
În etapa următoare, pe 20 mai, Foresta, care este ”vlăguită” și din punct de vedere financiar, va juca acasă cu Știința Miroslava, o altă echipă care luptă în subsolul clasamentului.
Apoi, pe 26 mai Foresta va întâlni tot în Areni pe Sportul Snagov, iar pe 2 iunie ( ultima etapă ) va juca în deplasare la Luceafărul Oradea, ambele adversare nemaiavând emoții, fiind la mijlocul clasamentului.
În aceste condiții, o salvare de la retrogradare ar fi pentru suceveni o minune mult mai mare chiar decât construirea, în acest an, unui stadion cu 15.000 locuri și nocturnă pe tăpșanul din spatele Metro.
–
RADU OSTAFIE
Foto Facebook.com/sspolitimisoara