UPDATE / Urmare a activităților de urmărire penală desfășurate de D.I.I.C.O.T. Suceava, s-a stabilit că în perioada anilor 2010 – 2014, 16 suspecți din municipiile Suceva si Botosani s-au ocupat în mod curent de recrutarea, adăpostirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituţiei
Au fost identificate două grupări infracționale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, unii sau unul dintre membrii primului grup fiind legătura cu cel de-al doilea grup.
Membrii acestor grupări au acționat împreună sau separat în diferite perioade de timp, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere minore sau majore.
*DIICOT vizează grupări infracționale implicate în trafic de droguri și de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă, infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate și tentativă de omor
În această dimineaţă, în cadrul operatiunii Ziua Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcției au declanșat o amplă acțiune de combatere a fenomenului infracțional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de județe şi a municipiului Bucureşti ( Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Vaslui, Galati, Braila, Vrancea, Covasna, Brasov, Buzau, Prahova, Dambovita, Constanta, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caras, Hunedoara, Timisoara, Bihor, Satu Mare, Salaj, Cluj si Bistrita Năsăud ) fiind efectuate 238 de percheziții domiciliare, ce vizează nu mai puțin de 227 suspecți.
Acțiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism declanşate astăzi la nivel național sunt rezultatul activităților investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracționale implicate în trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativă de omor.
Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene, luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române şi structurile de intervenţie speciale ale Jandarmerie Romane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acţiune a fost efectuata cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.
SERGIU JIPA