Deputatul USR Cosette Chichirău va participa duminică 20 mai, împreună cu membri USR Suceava, la strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice.
Acțiunea va începe la ora 12:00 și se va desfășura pe esplanada Casei de Cultură din Suceava sau la sediul USR din strada Petru Rareș nr.7 în cazul în care vremea va fi capricioasă.
Președintele USR Suceava Teodora Munteanu critică unele Primării din județ pentru că au îngreunat activitatea de strângere de semnături : “Am constatat că unele primării încearcă să taie din fașă aripile acestei inițiative cetățenești, prin taxele prohibitive pe care le solicită ( de exemplu, Primăria Fălticeni a solicitat 100 lei/zi ) sau prin refuzul de a ne acorda autorizație pentru amplasarea unui cort în care cetățenii poată să semneze ( Primăria Gura Humorului ), în pofida faptului că inițiativele cetățenești de modificare a Constituției sunt reglementate în Constituția României la art. 150 și toți membrii Grupului de inițiativă respectă caracteristicile impuse de lege”.
DAN PASCARU