Transportul tot mai rapid reprezenta o problemă importantă a savanților și cercetătorilor din întreaga lume în anul 1975, motiv pentru revista Știință și tehnică să evidențieze dezvoltarea comunicațiilor telefonice, telegrafice, telex și radio. Pentru următorii ani era prevăzută “realizarea interconectării rețelei naționale de telecomunicații la sistemele spațiale de telecomunicații, asigurând României mijloacele necesare pentru satisfacerea în condiții optime a volumului sporit de mesaje atât pentru populație, cât și pentru întreaga economie națională”.
Totuși, erau prevăzute “dificultăți tot mai mari” în privința deplasărilor în interes de serviciu în zonele urbane sau pe distanțe mari, deplasări generatoare de aglomerații, accidente, poluare și cheltuieli de timp și de bani. Un studiu realizat în Japonia, în 1971, arăta că peste 15 ani, adică în 1986, “ponderea telecomunicațiilor în asigurarea fluxului informatic va reprezenta 87 %, în timp ce deplasările nu vor acoperi mai mult de 3,6 %”.
Nu avem date referitoare la procentul înregistrat în 1986, dar cert este că telecomunicațiile au explodat la nivel mondial, acum internetul reprezentând o noțiune comună, care înainte nici măcar nu putea fi imaginată. Iar peste 20 de ani, probabil, vom avea un alt mijloc rapid de comunicare…
În urmă cu 43 de ani se discuta tot mai insistent despre revenirea în actualitate a dirijabilelor, care făcuseră istorie în anii ’30. Faima de altădată urma să fie completată cu “progresele actuale în ceea ce privește puterea și randamentul, noile materiale, ușoare și de mare rezistență mecanică, tehnica navigației bazată pe calculatoare etc.”
Entuziasmul oamenilor de știință era mare, deoarece se vorbea despre “folosirea propulsiei nucleare, ceea ce i-ar conferi dirijabilului o rază de acțiune practic nelimitată”. Deja proiectele futuriste de dirijabile pentru transportul persoanelor abundau, unul dintre ele fiind acesta: “Nava va avea înveliș rigid, lungimea de 300 metri și diametrul de aproape 100 metri. În interiorul dirijabilului ar urma să se introducă heliu, un gaz neutru, care nu este inflamabil. Circa 400 de pasageri vor beneficia de tot confortul, cabinele de pasageri vor fi amplasate pe 3 punți, în partea inferioară aflându-se sala de mese, baruri, cinematograf, punți de promenadă cu vederea spre exterior. Materialele despărțitoare dintre compartimente vor fi constituite din panouri fagure, datorită greutății reduse și rezistenței ridicate. Căldura produsă de un reactor nuclear va acționa 3 motoare și apoi două perechi de elice”.
Dacă aceste previziuni nu s-au îndeplinit total, transportul cu avioane deținând în continuare supremația, nu înseamnă că viitorul nu va fi deschis provocărilor de tot felul.
Tot deplasarea rapidă era numitorul comun pentru o serie de cercetări desfășurate în țările capitaliste, dar, normal, și în URSS. Geniala invenție a omului de pe primele trepte ale istoriei, roata, devenea tot mai mult un impediment în fața marilor viteze. Așa încât era nevoie de inovări radicale pentru viteze tot mai mari : “Este vorba despre o pernă fluidă stabilită între vehicul și sol. S-au imaginat 3 tipuri de sustentație fără contact material și anume perna de aer, perna magnetică cu atracție și perna magnetică cu repulsie”.
Sărim peste datele tehnice oferite pentru fiecare variantă în parte ( mai detaliate la perna de aer ) și ajungem la viteze previzionate “de peste 500 km/h pentru vehicule care, pentru început, ar putea merge pe apă”.
Prototipurile create la acea vreme erau salutate cu optimism, chiar dacă caracteristicile tehnice erau modeste. Dar așa este orice început… Acum vehiculele pe pernă de aer sunt perimate, iar trenurile pe pernă magnetică sunt ceva obișnuit, desigur în țările dezvoltate.
–
–
TEODOR PUȘCAȘU
Foto : Știință și tehnică
