Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a lansat o nouă critică la adresa Guvernului PSD – ALDE, de această dată referitoare la lipsa manifestărilor festive dedicate centenarului unirii.
El s-a adresat ministrului Culturii, George Ivaşcu, solicitând “o situaţie detaliată cu privire la creditele bugetare aprobate de Guvern.
Solicit, de asemenea, precizări dacă Ministerul Culturii organizează activităţi aniversare şi în cadrul comunităţilor de români care trăiesc în Bucovina de Nord”.
Balan pare a nu ști că, luna trecută, Comitetul interministerial din cadrul Guvernului, care gestionează Centenarul Marii Uniri, a aprobat primele 99 de proiecte realizate de comune, oraşe şi consilii judeţene care vor fi finanţate din bani publici.
Lista cuprinde și 3 proiecte ce se vor derula în județul Suceava.
În perioada iunie – iulie, la Solca, se vor desfășura festivaluri, gale și manifestări cultural-artistice sub titulatura Solca între 100 ani de la Marea Unire și 600 ani de atestare documentară, alocarea bugetară fiind de 25.000 lei.
Din mai până în noiembrie se va construi, la Sucevița, o troiță din fier, lemn și tablă cu o înălțime de 5 metri și cu soclu de marmură în memoria eroilor căzuți în cele două războaie mondiale (100.000 lei), iar din iunie până în septembrie va fi reabilitat cimitirul eroilor din Vama (45.000 lei).
–
DAN PASCARU