Unele povești sunt menite să fie trăite la intensitate maximă apoi, trebuie să fie relatate folosindu-se cuvinte atent ticluite, frumos meșteșugite și neapărat împletite cu imagini care fac inima să vibreze. O astfel de poveste este cea care m-a însoțit pe tot parcursul drumului, de pe meleagurile natale ale Fălticeniului până în frumoasele ținuturi ale Brașovului. Ce pot să spun? A fost un traseu de vis, un drum care m-a făcut să opresc mașina de nenumărate ori, să fac sute de fotografii, să zâmbesc și să adun o tolbă burdușită cu amintiri prețioase.
De multe ori am fost întrebată de ce mă entuziasmează hoinărelile acestea cu mașina. Ei bine, acest traseu care trece prin Târgu Neamț, Tulgheș, Gheorgheni, Odorheiul Secuiesc și Homorod, este răspunsul potrivit pentru această întrebare. Peisajele de vis, casele colorate și atent ordonate de-a lungul șoselei care străpunge orizontul, turlele răzlețe care își ridică cu mândrie acoperișurile roșiatice, urma timpului lăsată mai mult sau mai puțin blând peste satele ieșite în calea sa, toate au fost o bucurie pentru ochi și pentru suflet.
Cei pasionați de călătorii știu că zona Harghitei este o adevărată comoară. Poți avea parte de surprize atunci când nu te aștepți și îți menține curiozitatea trează, întrebându-te mereu ce altă minunăție îți mai poate ieși în cale.
Și…după un drum șerpuit care a tăiat pădurea verde ce s-a înstăpânit peste Munții Giurgeului, am ajuns într-o zonă spectaculoasă, Cariera de andezit de la Suseni.
Aceasta este una dintre cele mai mari cariere din țară și cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase. Punctul ”Belvedere” amenajat de cei de la Lafarge Agregate Betoane S.A. permite celor care trec prin zonă să se oprească și să se bucure de peisaj în deplină siguranță.
De la cota 935 am admirat un tablou de o generozitate aparte. Un hău imens, terasat asemeni unui amfiteatru, se deschide în fața ochilor. De jur împrejur verdeața creează un contrast dur cu cenușiul rocilor golașe și cu albastrul încruntat al cerului. Pâlcurile de flori încununează frumusețea sălbatică a locului.
Lângă platforma de lemn care găzduiește curioșii și permite fotografilor împătimiți să surprindă Depresiunea Giurgeului în toată splendoarea ei, am găsit câteva panouri informative referitoare la această carieră. Am aflat că andezitul exploatat aici este o rocă de origine vulcanică formată în urma erupțiilor vulcanului Ciumani-Fierăstraie, unul dintre vulcanii importanți din această zonă. Scurgerile de lavă provenite din craterul vulcanului s-au depus într-o depresiune a reliefului existent la acea vreme, formându-se astfel actualul zăcământ de andezit cu piroxeni și hornblendă.
Cariera a fost deschisă în anul 1935 de doi întreprinzători, Weinberger și Pluto. La început exploatarea acestei roci vulcanice s-a făcut manual, ulterior aici s-au adus cele mai moderne utilaje. Piatra extrasă ajunge în toate colțurile țării.
Minunat!
Drumul a continuat prin sate cu tradiții adânc înrădăcinate și păstrate cu sfințenie, sate în care casele nu au cunoscut gustul termopanelor iar porțile, adevărate opere de artă, spun povești vechi de sute de ani. Și ce povești!
Jocul acesta al caselor simple și frumos așezate în spatele gardurilor înnobilate de porți care te duc cu gândul la meșterii populari care ating perfecțiunea prin simpla mângâiere a lemnului, creează un tablou scos parcă din zicerile bunicilor.
După așa o salbă de sate care m-au purtat într-un curcubeu de trăiri, în capătul unui urcuș domol care parcă ducea în timpuri străvechi, am descoperit o biserică-cetate. Bătrâna biserică evanghelică de la Drăușeni, duce cu sine o mare suferință. Aceasta a început în momentul în care oamenii au căutat adăpost aici fugind din calea năvălitorilor și, drept răsplată pentru protecția oferită, aceștia au secătuit-o de podoabele ei seculare, i-au știrbit strălucirea și au lăsat-o să sufere.
Legenda care viețuiește printre zidurile știutoare de secrete spune că primii coloniști germani ajunși pe aceste meleaguri au jurat pe spadele lor încrucișate că vor proteja pe veci aceste pământuri. Două spade au fost trimise în localitățile cele mai îndepărtate ale pământului săsesc, adică în Orăștie și în Drăușeni.
Nu știu dacă prin aceste locuri se mai găsește spada legământului, dar, știu sigur că în centrul unui sat încremenit parcă de vreme și vremuri, se află o valoroasă comoară care așteaptă răbdătoare să i se întindă mâna, cu respect.
Vizavi de zidurile înconjurate cu blândețe de verdeață luxuriantă, la o poartă veche și albă precum zăpada de la tâmplele sătenilor, stătea cu ochii calzi și curioși, o bătrână. Atunci când am început să fotografiez Cetatea Țărănească a dat ușor din mână și a început să zâmbească. Cu siguranță gândul i-a fugit la miile de călători care opresc în acest loc, fac fotografii, admiră ceea ce a rămas din măreția de odinioară și pleacă, lăsând în urma lor un nor de praf. Oricât mi-aș fi dorit să surprind acest moment, nu am făcut-o. Imaginea acestei bunicuțe va rămâne doar în amintirile mele.☺
O călătorie prin satele Transilvaniei este o adevărată desfătare. Bisericile fortificate, cetățile, casele vechi, oamenii domoli și poveștile acestor locuri arhaice nu se termină niciodată. La fiecare răscruce prăfuită din centrul unui sat, pe fiecare culme înverzită a unui deal, apar turnuri semețe împodobite cu orologii care bat de secole, înconjurate de ziduri care stau în fața intemperiilor de tot felul.
Așa mi-a fost dat să admir fortificația de la Cața sau pe cea de la Homorod.
Biserica fortificată de la răscrucea din centrul satului Cața poartă hramul Sfântului Nicolae și datează din secolul al XIII-lea. Ansamblul fortificat a primit îmbunătățiri la distanță de două secole. În 1894, turnul vestic s-a prăbușit și nu a mai fost refăcut.
Și pentru că veni vorba de turnuri, ca orice biserică fortificată care respectă toate rigorile, și aceasta are un celebru Turn al Slăninei. Acesta era folosit în perioada asediilor îndelungate pentru păstrarea proviziilor.
La doar câțiva kilometri de cea din Cața, apare la fel de mândră, fortificația din Homorod, sat numit în vechime Petersdorf, după biserica închinată Sfântului Petru. Biserica Evanghelică-Lutherană a fost construită în sec. al XIII-lea și este o excepție de la modelul bisericilor săsești. Planul acesteia este o raritate și, mai mult decât atât, și povestea sa este tot o raritate. Puternicele ziduri care s-au ridicat întru apărarea lăcașului nu au fost niciodată cucerite.
Nu departe de aceste locuri minunate, locuri care împletesc cu dibăcie istoria, tradiția și frumusețea, se află o cetate care a pus stăpânire veșnică pe Dealul Cohalmului. Cetatea Rupea, căci despre ea este vorba, încununează acest șirag de comori, șirag pe care l-am descoperit, pas cu pas. Rupea am vizitat-o anul trecut și mi-a lăsat în suflet amintiri minunate. De fiecare dată când ”răsfoiesc” imaginile surprinse în timpul acelei vizite, parcă simt sub picioare aleile pietruite și îmi răsfăț simțurile cu parfumul trandafirilor care dau viață zidurilor reci.
Călătoria de poveste a avut un final pe măsură. În frumosul sat Vad, din județul Brașov, o pensiune ca o bijuterie și-a deschis larg porțile și a oferit călătorilor obosiți o oază de liniște, un sfat venit din suflet, la vreme de seară și ….. o atmosferă caldă și plăcută.☺Mulțumesc Pensiunea Silba, Vad, Șercaia
Despre aventura de pe meleagurile Brașovului vor mai ”curge” multe cuvinte!
La cât mai multe amintiri!
–
SABINA DULGHERIU
sabina@tarabacuamintiri.ro
