Polițistul Ciprian Sfichi (36 ani), atacat cu sabia la Rădăuți în timpul unei descinderi, a fost externat.
Luptătorul de la Serviciul de Acţiuni Speciale se simte mai bine, dar urmează tratament de recuperare.
Sfichi a fost grav rănit după ce a fost lovit cu sabia, pe 5 decembrie 2017, de Alexandru Huțuleac, în timpul unei percheziții în locuința bărbatului vizat într-un dosar de trafic de droguri.
Din cauza loviturii puternice și a faptului că nu purta cască de protecție, polițistul a suferit răni grave la cap.
Sfichi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, fiind internat în Spitalul Militar de Urgenţă “Dr.Carol Davila” Bucureşti.
SERGIU JIPA