În primele 3 zile ale lunii, jandarmii suceveni au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la 8 apeluri efectuate prin SNUAU 112.
Pe timpul executării misiunilor, jandarmii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.200 lei.
Totodată, au fost constatate 6 infracţiuni ( printre acestea o infracțiune de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, 2 infracțiuni de amenințare, o infracțiune de loviri și alte violențe, o infrațiune dedistrugere și o infracțiune de furt ), dintre care 4 în cooperare cu poliţia.
Jandarmii din cadrul celor 6 posturi montane au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor.
SORIN NICA