Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava organizează, pe 5 iunie, o masă rotundă cu tema Importanța reciclării deșeurilor de plastic.
La acţiune sunt invitați reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Județean Suceava, Gărzii de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Silvice, Inspectoratului Școlar, Casei de Pensii, Primăriei, Administrației Parcului Național Călimani, precum și ai instituțiilor de învățământ, agenților economici și organizațiilor neguvernamentale care activează în domeniul mediului.
Manifestarea face parte din activităţile dedicate celebrării Zilei Mondiale a Mediului, iardeviza Stop poluării cu plastic – dacă nu îl reutilizați, refuzați-l !
„Atât tema, cât și sloganul, ne îndeamnă să conștientizăm pericolul pe care îl are poluarea cu plastic asupra mediului și sănătății noastre.
De asemenea, ne încurajează să reciclăm / reutilizăm produsele din plastic sau să le refuzăm.
Specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Suceava vor prezenta semnificația și importanța zilei de 5 iunie, cât și aspecte privind poluarea cu plastic, la nivel global, european, național și local.
Reprezentanții SC RITMIC COM SRL vor prezenta aspecte referitoare la valorificarea deșeurilor din plastic în județul Suceava”, a menționat directorul executiv APM Suceava Gheorghe Aldea.
SERGIU JIPA