Astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au formulat propunere de arestare preventivă a unui bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal” şi „şantaj”. Potrivit oamenilor legii, acesta s-a dus pe data de 24 aprilie 2018, în jurul orei 13.00, la o garsonieră de pe raza municipiului Fălticeni unde se afla o persoană de sex feminin şi una de sex masculin. Inculpatul a intrat în imobil, a închis uşa de acces cu cheia pe care a găsit-o în interior şi a intenţionat să întreţină, prin constrângere, relaţii sexuale cu persoana de sex feminin. În intervalul orar 17.30 -19.00 inculpatul a împiedicat-o pe persoana vătămată să părăsească imobilul spunându-i că o va lăsa să plece doar dacă este de acord să întreţină relaţii sexuale. Profitând de neatenţia inculpatului, persoana vătămată a părăsit imobilul sărind pe un geam.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile.
“Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
–
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro