Activitate oficială îmbinată în stil armonios cu turismul în Bucovina – de asta vor avea parte diplomați din 23 de state, care se vor afla în județul Suceava în perioada 15-17 iunie.
Activitatea a fost denumită, într-un comunicat al Prefecturii, “vizită de documentare organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul autorităților județene și care are drept scop promovarea potențialului turistic, economic și de investiții al județului Suceava”.
Din delegație fac parte ambasadori din Argentina, Algeria, Peru, Belarus, Egipt, Chile, Armenia, Pakistan, Cuba, Uruguay, Azerbaidjan, Mexic, Slovacia, Coreea, Nigeria, Irak, Iran, Turkmenistan și reprezentanţi ai ambasadelor Danemarcei, Braziliei, Ucrainei, Kazahstanului şi Republicii Congo.
Vineri de la ora 17,30, la Palatul Administrativ delegația se va întâlni cu reprezentanți ai autorităților, mass-media și ai mediului de afaceri.
În zilele următoare, sâmbătă și duminică, reprezentanții corpului diplomatic vor vizita obiective turistice și religioase din Marginea, Putna, Voroneț, Vama și din municipiul Suceava.
DAN PASCARU