La Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, ieri, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Yiurii R., 41 ani, la volanul unui autoturism Lada înmatriculat în Ucraina.
Existând suspiciuni că transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii.
A fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub capota mașinii, cantitatea de 470 pachete de țigări Kent, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 lei.
Totodată, polițiștii de frontieră au făcut demersurile necesare pentru instituirea măsurii de interzicere a intrării în România pe o perioadă de 5 ani.
SORIN NICA
Sursă foto : Poliția de Frontieră Suceava