În perioada 22 – 24 iunie, de Zilele Sucevei, Poliția Locală va acționa în locațiile unde se vor desfășura spectacole și procesiuni religioase.
70 de polițiști locali vor institui măsuri privind asigurarea ordinii și siguranței publice în zonele de responsabilitate, prevenirea faptelor antisociale, fluidizării circulației rutiere și prevenirii blocării traficului rutier în zonele aglomerate ori parcarea autovehiculelor în locuri nepermise.
Se va acționa pentru prevenirea și combaterea activității de comerț ce se va desfășoara fără a respecta legislația în vigoare, iar în domeniul protecției mediului, în atenția polițiștilor locali vor fi agenții economici și persoanele fizice care depozitează necontrolat și în alte locuri decât cele autorizate deșeuri sau ambalaje.
De asemenea, polițiștii locali vor participa la procesiunea închinată Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, fiind luate măsuri de ordine și siguranță publică, de fluidizare a traficului rutier și pietonal în zona Mănăstirii Sf. Ioan și pe traseul de desfășurare a procesiunii de însoțire a moaștelor, în colaborare cu Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău și Biroul Rutier al Poliției municipiului.
–
SORIN NICA