Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Brodina au observat, ieri, un autoturism Audi A6, care ieşea din curtea unui imobil.
În momentul în care conducătorul autoturismului a observat echipajul mobil al poliţiei de frontieră, a abandonat maşina şi a fugit.
Din primele verificări, în autoturism au fost observate mai multe colete cu ţigări, fapt pentru care, cu acordul proprietarului imobilului, autoturismul a fost ridicat şi dus la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor.
Asupra maşinii a fost efectuat un control amănunţit, în urma căruia au fost descoperite 9.880 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 115.600 lei.
Poliţiştii de frontieră efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, iar autoturismul, în valoare de 6.000 de lei, a fost reţinut pentru continuarea cercetărilor.
–
SERGIU JIPA