Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au depistat, ieri, un autoturism Audi A4 înmatriculat în Marea Britanie.
Deoarece existau suspiciuni că în acesta se află țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră au procedat la supravegherea mașinii.
La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția Marius C., 19 ani, care a declarat că autoturismul îi aparține.
În prezența acestuia s-a efectuat un control asupra mașinii, în portbagaj fiind descoperit un colet cu țigări.
Polițiștii de frontieră au cercetat zona, iar în imediata apropiere au mai fost descoperite încă 6 colete cu țigări, din același lot.
În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 3.474 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 41.000 de lei.
Țigările au fost confiscate și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Totodată, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
–
SORIN NICA
Sursă foto : Poliția de Frontieră Suceava