UPDATE / Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o sobă metalică fără acumulare de caldură
UPDATE : La această oră se intervine cu 7 autospeciale ISU, 2 autoscări de lucru la înălțime (vezi video), 6 autospeciale ale serviciilor voluntare și 1 ambulanță SMURD. Pompierii au reușit să controleze incendiul și lucrează pentru lichidarea lui în totalitate.
Nu mai puțin de 11 echipaje de pompieri intervin la această oră pentru a lichida un incendiu la Mănăstirea de călugări ortodocși de stil vechi Sf. Mina din localitatea Roșiori, comuna Forăști.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții ISU Suceava, incendiul se manifestă la nivelul acoperișului chiliilor. Pompierii estimează că suprafața afectată este de aproximativ 1400 de metri pătrați. Personalul mănăstirii s-a autoevacuat imediat după apariția incendiului și nu sunt victime.
Echipajele de pompieri au reușit să localizeze incendiul și lucrează pentru lichidarea lui.
–
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro
FOTO/VIDEO: ISU Suceava