
Aseară, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mărăşti din municipiul Suceava, ajunsă la intersecţia cu strada Mărăşeşti, o localnică de 37 de ani nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu motocicleta condusă regulamentar de un bărbat de 44 de ani, tot din municipiul Suceava.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijri medicale.
Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA