Președintele filialei Suceava Pro România, deputatul Cătălin Nechifor ( fost PSD ), a ieșit la rampă, azi, cu o conferință de presă în cadrul căreia și-a prezentat echipa la modul “suntem generații diferite, dar există noțiunea de șanse egale”.
Alături de Nechifor s-au afișat Corneliu Popovici ( fost președinte PMP Suceava ), Luminița Chihai, Dumitru Mălășincă și Aurelia Tureschi.
Popovici ( poreclit de presă liftierul Elenei Udrea ) a ținut să declare că “eram decis a mă retrage din viața politică, însă relația pe care am avut-o cu Cătălin și cu echipa care s-a așezat în jurul lui m-a făcut să cred că se poate face schimbarea”.
Nechifor a spus că “România dorește o schimbare, într-un fel sau într-un altul va trebui să ne aliniem la politica internațională. există destui oameni dezamăgiți, oameni care s-ar fi așteptat la altceva. Pro România merită să aibă încrederea asta, e nevoie de suflu nou”, moment în care o ziaristă l-a întrebat pe Popovici de cât timp face politică : “De 21 de ani”.
Nechifor a mai spus că Pro România are 300 de susținători în județul Suceava: “Profilul pe care-l căutăm e să fim oameni onești, cu experiență și care să vrea să facă”.
DAN PASCARU