*el a fost ajutat de colegii Flavian Amariei și Adrian Sănduleasa și coordonat de profesorul Dimitrie Filip
Săptămâna trecută s-a desfășurat, în județul Vrancea, concursul național de proiecte IT&C Infoeducație. 25 de ani de performanță în știința calculatoarelor pe 5 secțiuni : pagini web, roboți, multimedia, soft educațional și soft utilitar.
După desfășurarea etapei finale, departajarea lucrărilor aflate pe primele locuri s-a făcut printr-o probă specială, „Open”, la care au participat concurenții clasați pe primele 5 locuri de la fiecare secțiune.
Proba specială a constat în realizarea unei lucrări pe o temă dată de către subcomisiile pe secțiuni.
Lotul județului Suceava a fost format din 5 elevi : Alexandru Negru, Valentin Popescu și Valentin Grigorean – Colegiul Eudoxiu Hurmuzachi Rădăuți, Răzvan Sacaliuc – Colegiul Nicu Gane Fălticeni și George Andronache – Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc, însoțiți de prof. Dimitrie Filip de la Colegiul Nicu Gane Fălticeni.
Împreună cu elevii Flavian Amariei și Adrian Sănduleasa, Răzvan Sacaliuc a realizat un braț robotic pe care l-au amplasat pe o mașină ( platformă ) ce poate fi condusă prin intermediul unei aplicații de pe telefonul mobil.
Pe mașină a mai fost amplasată o cameră video care poate transmite imagini live de la locul faptei.
Mașina este dotată cu mai mulți senzori, ale căror date sunt transmise pe aplicația mobilă.
Robotul poate fi trimis în diverse misiuni de salvare sau poate fi folosit pentru explorări, în vederea examinării unor locuri și recoltării de probe cu ajutorul brațului robotic.
Negru a obținut locul 4 și mențiune, iar Sacaliuc locul 7 și mențiune.
Pe toată durată taberei s-au organizat seminarii pe teme legate de inginerie software, susținute de profesori și concursuri cu premii.
SERGIU JIPA