După ce a stat în dezbatere publică, proiectul taxelor aplicate pentru parcarea la Spitalul Județean Suceava va fi aprobat în ședința Consiliului Județean din 20 august.
Prima oră de parcare va costa 5 lei, apoi câte 1 leu / ora, în timp ce personalul angajat al spitalului va plăti 100 lei / lună.
Pierderea tichetului se va plăti cu 200 lei.
La intrarea / ieșirea în / din parcări vor fi amplasate sisteme de bariere.
De remarcat că tariful pentru prima oră la Spitalul Județean este de două ori mai mare decât cel instituit de Primărie în parcările din centrul orașului, 2 lei / ora.
În cele două incinte ale Spitalului Județean ( spitalul nou și cel vechi ) sunt amenajate aproximativ 350 locuri de parcare.
DAN PASCARU