*primarul Lungu îl acuză pe social-democratul Dan Cușnir că a blocat din motive politice proiectul
*culmea este că Dan Cușnir locuiește pe strada Traian Țăranu
Contrele dintre consilierul județean PSD Dan Cușnir și primarul PNL de Suceava Ion Lungu au ieșit la iveală și în ceea ce privește extinderea reţelei de apă potabilă pe strada Traian Ţăranu, așteptată de 56 de familii.
Ieri, Consiliul Județean a amânat proiectul de montare a conductei de apă subterană şi realizarea branşamentului la magistrala de apă, de Primăria Suceava, pe un teren al judeţului din incinta Asociaţiei Blijdorp.
Decizia de amânare a fost luată de președintele Gheorghe Flutur (PNL), care a spus că “este o situație oarecum aparte”, după ce Cușnir a acuzat “eu tot trag semnale de câțiva ani că în Primăria Suceava este debandadă și s-a ajuns la un fel de impotență administrativă.
S-a respectat legea de către Primăria Sucevei, care construiește înainte de obținerea acordurilor necesare?
Înainte de ședință am trecut pe acolo, ca să verific, pe o treime din stradă lucrările sunt deja efectuate, pe porțiunea de stradă care aparține Consiliului Județean.
Vă rog să ne documentăm, s-au făcut lucrări atât pe strada Traian Țăranu, cât și pe partea de stradă care aparține Consiliului Județean” și apoi a continuat cam nesigur “vom stabili că lucrările sunt începute, acordul va trebui să-l dăm, nimeni nu vrea să blocăm acest acord…”
Azi, primarul Lungu a ținut să demonteze toate criticile lui Cușnir, declarând că “este o dezinformare josnică” și detaliind : “Când s-a mers cu proiectul de apă pe strada Traian Tăranu s-a constatat că un branșament vine făcut pe domeniul public, în zona Blijdorp.
A doua zi dl. viceprimar Harșovschi a mers la vicepreședintele CJ Seredenciuc, i-a adus la cunoștință, a zis dle. nu-i problemă, dați-i înainte cu lucrările, până la racordul final vom intra în CJ cu o aprobare, ceea ce trebuia să se întâmple ieri.
Dl. consilier (Cușnir – n.r.) chiar locuiește pe acea stradă, în mod intenționat a blocat lucrările acolo, când vor veni cetățenii de pe strada Traian Țăranu îi voi trimite la dl. consilier să le explice dumnealui de ce a blocat el lucrările.
Face orice este posibil, inclusiv blocarea lucrărilor pe strada lui numai să faulteze proiectele primarului Ion Lungu”.
DAN PASCARU