
Secția 10 Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată ieri că, pe raza comunei Drăgoiești, un autoturism a fost avariat de un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, în timp ce efectua manevra de mers înapoi în fața căminului cultural, un bărbat de 54 de ani din Suceava nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu autoturismul aparținând unui localnic și parcat regulamentar, după care a plecat de la fața locului.
Din accident nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.
În urma activităților operative întreprinse de polițiști, bărbatul de 54 ani a fost identificat în Drăgoiești și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA