În plin scandal Teleormanleaks, șeful PSD Suceava – senatorul Ioan Stan a emis, azi, o declarație politică referitoare la problemele din domeniul justiției.
După ce afirmă că, la Comisia europeană, “ne-am bucurat de o deplină nebăgare în seamă în legătură cu ceea ce Guvernul și Parlamentul au considerat a fi derapaje ale statului de drept și încălcări ale drepturilor omului comise în numele luptei împotriva corupției”, Stan spune că magistrații care au acceptat să lucreze pe baza informațiilor și indicațiilor necunoscute acuzaților au fost elogiați și chiar decorați de state membre ale UE.
Pentru a fi mai convingător, șeful social democraților suceveni adresează și o întrebare retorică : “Poate cineva compensa în vreun mod un ceas, o clipă, răpite din viața unui om ?
Poate răspunde cineva de la Bruxelles, de la Veneția ori de la Cotroceni la această întrebare ?”
Stan îl ia în colimator și pe procurorul general Augustin Lazăr, pe motiv că “a ținut la saltea protocoalele secrete încheiate de procuratură, despre care pretinde că nu aduc încălcare legilor în vigoare, dar mai ales protocolul care-i poartă semnătura, încheiat după numirea sa în funcție și care i-a asigurat calitatea de complice la abuzurile făcute de unii procurori”.
Pentru a fi cât mai clar, Stan încheie cu remarca : “Constituția României, ca de altfel toate constituțiile statelor membre ale UE, prevede o procedură legislativă care nu include avizul Comisiei de la Veneția.
Dacă România a ținut și va continua să țină cont de opiniile acesteia este pentru că are încredere în experiența și expertiza ei.
Dar, pentru că atunci când am ales să devenim membri ai UE, noi înșine ne-am redefinit în context european, suntem îndreptățiți să cerem ca instituțiile europene să înțeleagă și să respecte interesele României în Europa”.