Centenarul și Ziua Națională a României au fost marcate la Fălticeni printr-o ceremonie desfășurată pe pietonalul din fața clădirii Primăriei, unde a fost finalizat ansamblul statuar Altarul Eroilor.
Ceremonia a început cu intonarea imnului de stat al României și oficierea unui serviciu religios de către preotul paroh al Bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, Adrian Brădățanu, și de către fratele acestuia, preotul Teodor Brădățanu, totodată managerul Muzeului de Artă “Ion Irimescu”din localitate.
A urmat dezvelirea grupului statuar dedicat eroilor români, denumit Altarul Eroilor, și care include, pe lângă bustul maiorului Nicolae Ioan, cel care și-a pierdut viața în timpul Războiului de Independență, și busturile învățătorului erou Gavril Danielescu, care s-a remarcat în bătălia de la Cozmești de pe Siret din Primul Război Mondial, distins cu titlul de cavaler al Ordinului Mihai Viteazu și Legiunea de Onoare, și cel al căpitanului Constantin Costăchescu, comandantul submarinului NMS Delfinul în cel de-al Doilea Război Mondial, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu.
Au depus coroane de flori Prefectura Suceava, Consiliul Județean Suceava, Primăria municipiului Fălticeni, Asociația Veteranilor de Război, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, Detașamentul de Jandarmi Fălticeni, Detașamentul de Pompieri Fălticeni, Poliția Fălticeni, Colegiul Național Nicu Gane, Colegiul Vasile Lovinescu, Colegiul Tehnic Mihai Băcescu, Școala Gimnazială Al.Ioan Cuza, Școala Gimnazială Ion Irimescu, Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu, Școala Gimnazială Ioan Ciurea și organizațiile municipale ale PSD, PNL, ALDE și USR.
Festivitatea s-a încheiat cu o defilare a elevilor Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni, a Detașamentului de Jandarmi Fălticeni și a cadrelor Detașamentului de Pompieri Fălticeni.
SERGIU JIPA
reporter@ziaruldepenet.ro