În urmă cu 29 ani, și sucevenii participau la dărâmarea regimului ceaușist. E adevărat, după propriile puteri, atunci când lucrurile se cam lămuriseră în țară. Libertatea câștigată fără vărsare de sânge la Suceava a dat naștere la acțiuni interesante, o parte dintre ele rememorate în presa județeană (Crai Nou și Monitorul de Suceava) de către martorii oculari.
Unii dintre ei nu mai sunt astăzi, alții privesc cu nostalgie sau cu detașare ceea ce s-a întâmplat în decembrie ‘89, noi încercăm o rememorare a evenimentelor care ne-au schimbat destinele.
Octavian Nestor – profesor : “Eram cu mașina pe 22 decembrie la amiază, mă întorceam de la Târgu Frumos. Am ajuns în Suceava. În dreptul trecerii de pietoni de la Miliţie am întâlnit demonstranţi. M-am dus la Apărarea Civilă, care era lângă Piaţa Mare. Am intrat, am trecut de soldatul de pază, am ajuns la comandament, oamenii se uitau la televizor. Aştept ordine îmi spunea foarte calm comandantul, poate ăştia de la Comisariatul Militar spune el. Comisariatul era gard în gard cu Apărarea Civilă. Am trecut dincolo şi nu m-am mai întors până dimineaţa. Am ajuns în biroul comandantului, Hasnaşi, parcă : trebuie să luaţi nişte măsuri, să apăraţi oraşul, se vorbeşte de terorişti. La Prefectura actuală, conduceau toţi, era haos. Am plecat cu căpitanul Grosu şi am instituit gărzi militare la barajul de la Mihoveni, la staţia de tratare a apei de la Mitoc, la IFA. Se vorbea că ar fi fost otrăvită apa. Nu ne-am luptat cu nimeni, practic”.
Mihai Airinei – profesor : ”Am ieşit pe stradă pe la ora 12, şi unul arunca de nebun cu o sticlă : dictatorul a fugit ! Am vrut, iniţial, să merg acasă, aveam soţie şi copil mic. Pe urmă m-am răzgândit şi am vrut să cumpăr ceva de la fosta ABS. N-am mai ajuns acasă, m-a luat puhoiul. Am intrat în Miliţie, erau unii care ar fi vrut să le dea drumul celor de drept comun. Calm, le-am spus domnilor, nu ştiţi pentru ce au fost închişi respectivii. S-ar putea să fie infractori periculoşi. Atunci când am intrat la ABS, mai mulţi milițieni şi doamne care lucrau în Miliţie săreau gardul în curte la ABS, iar administratorul de atunci, Pavel, îi încărca în maşină, le dădea câte un halat şi îi scotea. Am pornit spre centru, am ajuns la actuala Prefectură, la poartă erau nişte gărzi patriotice, dar şi un fost luptător de-al meu, pe nume Daniel. Haideţi, dom’ profesor, intraţi cu noi sus… În biroul primului-secretar Catană erau câţiva, unul avea în mâini un telecolor. Ce faci, băi ? Îl iau, să nu-l fure alţii… Lasă-l, băi, acolo ! Mai după-amiază a apărut Pleşca, fostul director de la Pedagogic. Nu aveam banderole, am rupt un steag. Se scriau declaraţii, un fel de proclamaţii. Afară lumea era foarte irascibilă, se băuse mult. L-am scos pe Catană, să nu-l bată lumea. Când am văzut că ăia voiau să dea foc la Consiliu, am ajuns la „Sf. Ioan”, am găsit un preot, am luat lumânări şi i-am spus preotului să spună Tatăl nostru de la balcon. Am aprins lumânări şi, când a început să spună rugăciunea, toată lumea s-a pus în genunchi. S-au liniştit spiritele”.
Mihai Pânzaru PIM – grafician : ”Pe 22 decembrie la amiază primul gest al colegului Filaret Poenaru ( viitor primar al Sucevei – n.r. ) a fost acela să dea jos tabloul lui Ceauşescu de pe perete, iar apoi toată lumea a plecat din instituţie. De la sediul Miliţiei s-a plecat în marş spre sediul Comitetului Judeţean de Partid ( actualul Palat Administrativ ), iar pe drum au existat urale de bucurie de la balcoanele blocurilor, dar şi din sediul Primăriei ( la acea vreme se afla în Palatul de Justiţie de astăzi ). În momentul în care am ajuns la sediul Comitetului Central de Partid am văzut cum zburau pe geamuri tablouri, cărţi şi steaguri. Unele erau călcate în picioare, altele distruse sau incendiate. S-a vorbit mult timp că va reveni Ceauşescu, dar şi că Securitatea, care avea trupe la Fălticeni, urma să se răzbune pe data de 1 ianuarie 1990. Toate aceste zvonuri nu făceau decât să sporească starea de panică şi incertitudine”.
Mugur Gagiu – absolvent de liceu : ” Pe la ora 14, împins din urmă de mulţimea de puştani exaltaţi care voia să ia cu asalt Miliţia, ca să nu intru direct cu capul în geamul imens de la parter, l-am ferit cât am putut, punând unul dintre coate în faţă. Geamul s-a făcut ţăndări. Cine a spart geamul ? s-a auzit din mulţimea de revoluţionari. Băi, ori e revoluţie ori ce e asta ? am răcnit cu ochii cât cepele, băgându-mă cu tupeu, să nu mă ia careva la palme. Şi am pătruns în Miliţia pustie. Să fi fost ora 16, am luat o botă grea pe spinare, pentru că am refuzat, la îndemnul unui popă bicisnic, să mă pun în genunchi, în faţa Bisericii Catolice, cu o băltoacă mare de noroi în faţă-mi. Pe urmă am mai păzit banca, BNR -ul, eu şi cu văru-meu, pe la vreo 2 noaptea, fără arme, fără nimic în mâini, doar cu două bandane din culorile steagului românesc. A venit o patrulă formată din gărzi patriotice şi un căpitan de MAN. Parola ! Omul, un hâtru, şi-a dat seama pe loc că eram exponenţii fraierilor. Şi a scos o sticlă de whisky plus un cartuş de Kent : șuşaua ! a adăugat căpitanul şi, de-atunci, n-am mai păzit nicio bancă”.
Vasile Timofte – judecător : ”Pe 22 decembrie eram la serviciu, am fost convocaţi toţi judecătorii de tovarăşa judecător Ivaşcu, revoltată ne-a cerut să sancţionăm, nu ştiu cum, dar să sancţionăm, actele de vandalism de la Timişoara. În afară de asta ne-a cerut să condamnăm actele unor tineri care se învârtiseră vreo 2 minute în jurul bisericii Sf. Nicolae cu lumânări în mână. M-am ridicat şi i-am spus eu nu particip la aşa ceva şi nu mă implic. Pe la ora 11, zvonuri că vin de la Salcea să-i omoare pe judecători. Era vraişte, nimeni nu judeca nimic. Am ieșit, m-am amestecat prin mulţime, am ajuns la actuala Prefectură. Nu purtam banderolă, de unde se luau banderolele ? I-am văzut acolo, la Prefectură, pe mulţi dintre comuniştii de soi, cu banderolă”.
Lucian Constantinescu – arhitect : ”Pe 22 decembrie la ora 11 am trecut prin faţa Miliţiei. Hai să intrăm, spunea Hotnog, şeful Securităţii de pe atunci, într-un pulover. Hai să intrăm !, nu l-am recunoscut atunci. Am intrat şi am spus că nu se sparge, nu se strică nimic. Era şi un maior Tcaciuc, un vecin de-al meu. Ajung la Casa de Cultură, douăzeci, treizeci de oameni. Era Cozmei, poetul, pe atunci director, mare lider. Scosese staţia, difuzoarele pe balcon. Se aruncau cărţi de la balcon. Am ajuns la Prefectură, și acolo se aruncau cărţi. Văd vreo doi dubioşi, care avuseseră probleme cu Miliţia, unul căruia îi spuneam Pungăşelul, un instalator care fusese condamnat. Ceva nu este în regulă mi-am zis și am intrat singur pe intrarea B, pe laterală. Am intrat la Catană, fostul prim-secretar, nişte băieţi aruncau cu cărţi. Catană era roşu, albastru, verde, venise de o lună de zile abia ca prim-secretar al judeţului, transpirat şi un tip neras îl ţinea de revere şi îl înjura. Catană a fost scos de profesorul Airinei şi dus alături la Cantina partidului, pentru că voiau să-l bată. A venit de la poștă staţia de amplificare, am scos-o pe balcon, era talmeş-balmeş. Se formau mini-guverne peste tot, am zis să scriem o proclamaţie”.
Teodor Valter – ofițer Securitate : ”Am fost trimis în anchetă la Iaşi, pe 14 decembrie, de şeful meu direct, Paraschiv Hotnog, şi m-am întors pe 22 decembrie la Suceava. Cei pe care îi anchetam şi îi verificam erau revoluţionari. Noi ne făceam datoria, eu mi-am făcut datoria, cum şi-au făcut mulţi ofiţeri din Securitate, majoritatea, potrivit legilor de atunci”.
Silvestru Hapurne – contabil : „Pe 22 decembrie la ora 9 ne-a chemat secretarul cu probleme economice, Constantin, la Statistică. Pe urmă a fost chemat, urgent, la un telefon de la care nu s-a mai întors. Nu ştiam ce să facem. La care unul zice că ce să mai stăm, că treaba-i rezolvată. Au venit nişte revoluţionari, să le predăm lor unitatea. Nu am fost de acord, pentru că şi noi eram de a aceeaşi parte a baricadei. Pe urmă, am dat la pace şi cu Gărzile patriotice. La noi nu s-a schimbat conducerea, cum s-a întâmplat peste tot, pe bandă rulantă”.
Ion Cozmei – profesor : „Pe 22 decembrie 1989 mă aflam la jurizarea Festivalului Labiş. Pe la ora 10 am aflat despre mişcările din capitală, am părăsit juriul festivalului şi m-am dus la Casa de Cultură, unde eram director. Deja, în faţă, era lume adunată, pregătită să devasteze Casa de Cultură. Recunosc, am sunat-o imediat pe Ileana Paranici, secretara cu propaganda de la Comitetul judeţean de partid. Ea mi-a răspuns descurcă-te, Ioane ! Intraseră trei tipi din Bosanci, cu cuţitele, care ar fi vrut să mă ucidă, că tovarăşul Cozmei spunea poezii cu Ceauşescu. I-a calmat soția doctorului Despina. L-am pus pe administratorul Bizom să închidă toate uşile, l-am chemat pe Puiu, maestrul cu luminile, să instaleze boxele la balcon şi i-am dat libertate lui Pleşca să coordoneze acea manifestaţie. Sigur, am intervenit şi eu pe parcurs, am scris şi o poezie de trei strofe, dar Pleşca a fost acela care a stăpânit mulţimea”.
Dragoş Agavriloaie – colonel : ”Au dispărut 4 pistoale, dar s-au găsit numai trei. S-au tras, în aer două cartuşe, cred, erau nişte haidamaci, dar Armata, pe care o reprezentam la comandamentul ad-hoc al Revoluţiei, şi-a făcut datoria. În Suceava nu au existat victime. Sunt, ca militar, mândru de ce s-a putut realiza. În momentele acelea ar fi putut să fie haos”.
TEODOR PUȘCAȘU
Foto : Muzeul Bucovinei
