Ieri, la ora 20.59, o patrulă comună formată din polițiști de la Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți și reprezentanți ai ANAF a oprit pentru control, pe strada Alexandru cel Bun din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Marginea.
În urma verificărilor au fost identificate 1840 bucăți țigarete de proveniență extra-comunitară (duty free), bunuri despre care, bărbatul a declarat că le-a achiziționat de la persoane necunoscute din parcarea aflată în apropierea vămii.
Țigările în valoare de 1.100 lei au fost confiscate, iar autoturismul a fost lăsat în custodia conducătorului auto până la definitivarea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „contrabandă”, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro