Clopotnița bisericii Nașterea Maicii Domnului din municipiul Suceava, înghesuită între lăcașul de cult și trotuarul străzii Anastasie Crimca ( în spatele Palatului de Justiție ), se apropie de forma finală.
Lucrările începute în toamna anului trecut sunt desfășurate, conform proiectului Old Art Pro Suceava, de constructorul Constar Botoșani.
Turnul – clopotniță se va numi “al Unirii” în cinstea centenarului Marii Uniri, chiar dacă finalizarea investiției are termen 15 iulie 2019.
În octombrie 2018, biserica a primit o nouă infuzie de capital de la Consiliul Local Suceava, în valoare de 30.000 lei.
În ultimii 4 ani, biserica a încasat de la municipalitate sponsorizări de 325.000 lei, valoarea lucrărilor rămase de executat fiind de 799.918 lei.
DAN PASCARU
Cînd lucrările vor fi încheiate, în clopotniță se va muta biserica, biserica va fi transformată în clopotniță, iar Palatul de Justiție va fi folosit ca casă parohială și sală de prăznuiri, toate, nici nu încape îndoială, sfințite de Pimen Zainea.